Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

medicamente

Se vor plăti medicamentele ieftine, masa la spital, dacă depăşeşte suma de 13 lei, şi consultaţia la medicul de familie. Acestea ar putea fi acoperite şi printr-o asigurare facultativă. Smurdul şi ambulanţa rămân gratuite.

 
Proiectul Legii sănătăţii va rămâne în dezbatere publică în lunile iulie şi august, urmând ca în toamnă să fie transmis Parlamentului. Una dintre provocările majore ale acestui proiect rămâne definirea pachetului de bază, aspect care, din păcate, va fi lăsat în baza legislaţiei secundare. „Pentru a putea defini pachetul de bază trebuie stabilită distincţia dintre asigurările de risc major şi de risc minor", a spus recent, la Iaşi, Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii. La nivelul contribuţiei actuale (10,7%), sistemul nu poate acoperi toate serviciile medicale.
 
Medicamentele ieftine se vor cumpăra cu banii jos
În aceste condiţii, propunerea actualului ministru al Sănătăţii este ca pachetul de bază să cuprindă acele servicii medicale care presupun un mare efort financiar şi un risc de boală crescut pentru pacient. Serviciile medicale ale căror costuri sunt minime ar putea face parte din pachetul facultativ de asigurări de sănătate. Astfel, nu vor mai fi decontate medicamente care costă mai puţin de 10 lei, de exemplu antiinflmatorii, antispastice, expectorante. „Dacă decontăm astfel de medicamente nu se acoperă nici un risc de boală. Anul trecut, sistemul de sănătate a cheltuit 20 de milioane euro pe siropuri, 11 milioane euro pe medicamentele contra inflamaţiilor şi 10 milioane euro pe medicamentele contra durerilor. Vorbim de medicamente care se iau sporadic, pe o perioadă scurtă de timp, atunci când sunt simptome de boală", a exemplificat ministrul Vasile Cepoi. Suportând aceste medicamente, sistemul sanitar a cheltuit mult şi ineficient, pentru că astfel de medicamente nu reprezintă un efort deosebit decât pentru o anumită categorie a populaţiei.
 
Aşadar, veţi plăti singuri pentru aspirină, diclofenac, indometacin, aulin, astfel încât să existe mai mulţi bani în caz că vă veţi îmbolnăvi de diabet, cancer sau hepatită. „În momentul de faţă avem liste de aşteptare pe aceste categorii de boli", a amintit Vasile Cepoi.
 
Legea actuală, bazată pe principiul solidarităţii, promite asiguraţilor accesul la cele mai diverisificate servicii medicale, fie că vorbim de molecule noi ori de investigaţii complexe ca rezonanţa magnetică, tomografia, servicii de recuperare ori balneologie. În realitate, puţini sunt cei care beneficiază de toate acestea pe banii statului, după cum recunoşte însuşi ministrul. Cel mai elocvent exemplu este cel al pacienţilor care se internează în spitalele româneşti şi achită totul, de la medicamente şi materiale sanitare până la „onorariul" medicului. Într-o săptămână de internare la Spitalul Fundeni, Rodica (55 de ani) a cheltuit aproximativ 2.580 lei din bugetul propriu pentru o operaţie la rinichi. „Am dat 130 lei pe calmante, 120 lei pe substanţa de contrast, 20 lei pe un brâu, iar restul a fost «recunoştinţa» pentru medici", ne-a explicat femeia. Aproximativ în aceeaşi situaţie a fost şi Sterică Naidin, un bărbat cu probleme cardiace, din Bucureşti. „Când tatăl meu şi-a pus al doilea rând de stenturi, am făcut împrumuturi ca să putem achita. Cele două dispozitive au costat 4.000 euro, iar Casa de Asigurări nu ne-a decontat nici un leu. De anul trecut ne chinuim să recuperăm banii prin Ministerul Sănătătţii, iar funcţionarii ne poartă de colo colo. Am avut noroc cu firma tatălui, pentru că patronii l-au ajutat, dar acum salariul lui nu mai intră în casă. Este foarte greu, având în vedere că şi tratamentul pentru inimă costă 200 de lei lunar", povesteşte Alina Naidin din Bucureşti.
 
Veţi contribui pentru hrana primită la spital
Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere şi un proiect care prevede creşterea alocaţiei pentru hrana bolnavilor. Statul plăteşte acum între 7 şi 13 lei pentru meniul pacienţilor adulţi şi între 2 şi 14 lei, pentru copii. Noul proiect prevede creşterea alocaţiei de hrană (n.r. - între 9 şi 17 lei pentru adulţi şi 2 şi 16 lei pentru copii), dar lasă pe seama managerilor găsirea unor surse suplimentare de bani. „Autorităţile locale pot suporta majorările din bugetele proprii. Şi persoanele fizice pot solicita majorarea acestor baremuri, dar vor suporta cheltuielile suplimentare", se arată în proiect. Impactul acestei legi asupra pacien-ţilor va fi însă unul minim. Majoritatea celor internaţi în spitalele româneşti îşi aduc mâncare de acasă, în condiţiile în care mulţi manageri de spitale cumpără produse ieftine, în cantităţi mici, dar la preţuri exorbitante, fără anunţ de participare la licitaţie. 
 
Nu scăpaţi de taxa la medicul de familie şi la specialist
O dată cu noua Lege a sănătăţii va intra în vigoare şi coplata, întrucât această măsură face parte din acordul cu FMI. Valoarea acestei taxe va fi stabilită printr-un contract-cadru, dar s-au vehiculat sumele de 5 lei la medicul de familie şi 10 lei la specialist, pentru o consultaţie. Coplata există în multe dintre ţările UE, dar nu se cumulează cu şpaga lăsată la medic. De spus însă că în piaţă vor intra şi asigurările facultative, care vor putea prelua aceste costuri. Pentru acestea veţi plăti lunar câţiva euro. Cea mai scumpă asigurare facultativă va fi de 50 de euro.
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

medicamente
DorohoiNews.ro, 17-07-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro